Când lutul aleargă! (II)

Când lutul aleargă! (II)

Când lutul tânăr aleargă-n picior,
De mult e bătut de alții cu dor,
Și sprinten sare de-i joc arzător!

Necazuri n-are! Dureri nu-l cearcă,
Voios își bate joc de vre-o Parcă,
Și trece senin vâslind la barcă.

Când soare torid, când vânt și ploaie,
Năpraznice bat iar pomii și-i îndoaie,
El stă cu iubirea-i muiată-n văpaie,
Și viața-i curge în trai norocos,
Visări îl cuprind, în brațe frumos,
Și nu vede că-l trag zilele-n jos.

Când lutul bătrân trage picioare,
Din tați din bunici simte-o chemare,
Și plânge de-i joc la sărbătoare,
Necazuri ori dureri îl cearcă,
Moartea o simte, o vede-n parcă,
Când țipă strident cu glas de țarcă.

Stă vlăguit de soartă scămos,
Iar viața îi curge în trai dureros,
Visări îl cuprind cu braț spongios,
Când trupul, încet se duce în jos.

Apoi trupu-i rece,
În glie se trece,
Iar vesele Parce,
Nu-i dau înc-o pace,
Ci cântă-n surdină,
Cântarea divină:
„Mai multă lumină”.

Când lutul tânăr aleargă-n picior,
De mult e bătut de alții cu dor,
Căci ciclul etern, e-n om schimbător,
Să sară sprinten de-i joc arzător.