Cercul

Cercul

Mergeam pe drum. Era luna, așa, toamna.
Și mă ajunge din urma și trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Și, la urma, cine să-l azvârle,
Că era mare și greu - ca o șină de roată
de car.

Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
- Îl văzuși, mă?
- Îl văzui. Și începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu, mai are butii de vin așa de mari,
Pleca și se varsă putina...
Ne mirăm noi așa și ne dăm cu părerea,
Asta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase

Drăcovenia,
Și mai apare și Gligorie.
- Îl văzuși, mă?
- Nu-l văzui. Ce să vad?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghiță al lui Calotă s-a aplecat și i-a arătat
Urma în țărâna. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii ii vedeau, alții nu.
Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi il vedeau, unul nu...
Stând noi așa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Și vedem nori de praf...
- Dați-vă la o parte, că vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin
De-atâta alergat, de-atâta inspecție în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradătorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mâna pe Gligorie:
- Îl vezi, mă?
- Ce să vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pământul, vuiește,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spițe...
Și prea lumina... E așa ca o aoreola de sfânt...
Ca și când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit
în praf
Și aoreola lui îl poarta ca o șină...
Și-l îmbracă în strălucire...
Mergea vâjâind... Și se înfierbântase de-atâta
învârtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
și precis
Voia să meargă, și-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a
Rotund perfect . A geometrie... a spumă
de geometrie,
Adică esența esențelor...
Am căzut în genunchi,
Așa de ușor și de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calcă prin Bulzesti, parcă-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama măsii!
Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea
lacrimile
De atâta cinste și minune.

- E, acum îl văzuși? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-și scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecași, bă orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu vad
decât
Ce le arată muierea!
- Hai, mă, îl trag pe-al lui Calotă...
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseși aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeți sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Și, până la urmă, au biruit ai care nu-l
văzuseră.