(Tu știi ca a fost cea mai frumoasa
Zi din viata mea?
Ce bine-ar fi să fie asa. "Ba da".
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnata
Chiar de muze.
Poeții să se inspire si ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
"N-am întins-o?"
Asa, o pana. Vreau o fâlfâire deplina.
Simțeai ca veneai până lângă mine
Și deodată un gol de aer.
Ce se întâmplă?
Mă gândeam la tine.
Golurile de aer nu știu ce-o fi cu ele,
Asa e când zbori, zburam spre tine.
"Oricum, eu receptam fluidul."
Și eu mă ghidam tot după fluid.
Noi nu lucram decât pe
Baza de flux magnetic.
Știi ca la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?
În orice caz, când suntem împreună
Cântărim mai mult,
Suntem doua eclatoare încolăcite
Doua ecuatoare și - un pol - ca niște șerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftina energie...
Nu știu dacă înțelegi?
Ce zici de titlul asta?
Ești ca o sfera de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Și-un clopoțel.
Când se-nvârtește pământul, sună clopoțelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toată ființa
Și tu-mi culegi vibrațiile
Și mi le restitui, sărutate.