Luceferi picură senin,
Și leagă nopților inele,
De șirul nopților ce vin.
Din traiul despicat cu trude,
Isteții revorbesc senin,
Când leagă cu inele rude,
De șirul celor care vin.
De-aceia viața e amară,
Și lumile se îndârjesc,
Căci dânsa plânge solitară,
În râvna celor ce muncesc.
Eu n-am simțit huzurul sorții,
Tot cerul mi-i vopsit cu nori,
Căci mi-au căzut în pragul porții,
Din inimi numai meteori!