Criticilor, dacă vreți,
Mie-mi place fantezia,
Când, se leagă de poeți!
Bun din fire, vă dau pace!
Criticați, cum se cuvine!
Poezia..., tot nu face,
Nici prea rău și nici prea bine!
Cine, ctitorind o casă,
Scrie una, pururi nouă?
Poezia-i..., o mireasă,
Ce din sori, exală rouă!
Poezia, din cuvinte,
E vrăjirea unui cânt,
Care, leagă, infinite,
Forme goale, de pământ.
Poezia îndurării,
Visătoare, se ogoaie,
Cum scânteia depărtării,
Mișcă mările, a ploaie!
Iată dar, ce-i poezia,
Criticilor, după mine,
Când ne umblă, fantezia,
Nici prea rău, și nici prea bine!