Cugetările sărmanului Dionis

Cugetările sărmanului Dionis

Ah ! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună !
Şi mucoasa limânare sfârâind săul şi-l arde.
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde ¬
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentr-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Şi cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.

Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un şoarec, Doamne - măcar totuşi are blană,
Mi-aş mânca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, şi nevasta - o icoană.

Pe păreţi cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen,
Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen

Au ieşit la promenadă - ce petrecere gentilă!
Ploşniţa ceea-i bătrână, cuvios în mers păşeşte;
Cela-i cavaler... e iute... oare ştie franţuzeşte?
Cea ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.

Bruh ! mi-i frig. - Iată pe mână cum codeşte-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul !
Pripăşit la vreo femeie, ştiu că ar vedea pe dracul,
Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns!" la ce să-l purec?

Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fi-n lume-un stat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic
Ca să stii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gândeşte hâtrul de stă ghem şi toarce-ntr-una?
Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mâţe - tot poet aş fi?
Totuna; Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrich,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de şoarec,
Noaptea-n pod, cerdac şi streşini heinizând duios la lună.

Filosof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinic la 'aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.

Sau ca popă colo-n templul, închinat fiinţei, care
După chip ş-asemănare a creat mâţescul neam,
Aş striga: o, motănime! motănime ! Vai... Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

Ah ! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri - liliecii?

Anathema sit ! - Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, motani fărâ de suflet ! - La zgâriet el v-a dat gheară
Şi la tors v-a dat musteţe - vreţi să-l pipăiţi cu laba?

Îi! că în clondir se stinge căpeţelul de lumină!
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat
Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon şi eu în pat.
De-aş putea să dorm încalea. - Somn, a gândului odină,

O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce ? - Poezie - sărăcie !