Cum roua!

Cum roua!

Cum roua-n flori de trandafiri,
Sporește, luciu-n nopți senine,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Sporește soarta lumii-n bine.

În veacul nostru au sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar câți martiri au înflorit,
Livada morții, nu știm bine.

Și câți schilozi, câți muribunzi,
N-au dus cu foamea trai în lume,
Ca izbândirii, iar fecunzi,
Abia acum să-i știm pe nume.

Și parcă vezi urmașii vremii,
Cum revoltați de nedreptate,
Vlăstare vii dau anatemii,
Și celor morți, celebritate.

Dar, când roiești prisaca minții,
Cum se roiesc vremii popoare,
Presimți cum valul suferinții,
Nici în pururi leac nu are.