Sunt goluri, iar de netrecut,
Altarul viselor albastre,
Ni-i iar destin..., necunoscut !
Dar iată, ne-ntâlnim..., iubire,
După un timp, de consolare,
Doi cavaleri, străini, în stare,
Să nege-a dragostei candoare !
Din marea de simțiri păgâne,
Sobită-n noi, din prima clipă,
Iubirii noastre, nu-i rămâne,
Decât..., o searbădă risipă !