Pierduta lume, nu mai vine,
O iarbă-i crește pe morminte,
Pe care-o calcă orișicine !
De mic copil, eu, port în minte,
Suavul adevăr, fecund, ce-mbie,
Că tot ce e merge-nainte,
Iar tot ce-a fost, n-o să mai fie !
Ca un pian, roind din clape,
Ce-nvăluie cu vrăji sonore,
Ne strecurăm, seduși de ape,
Din soare și din aurore !
Din urna ei de oseminte,
Pierduta lume, nu mai vine,
O iarbă-i crește pe morminte,
Pe care-o calcă..., orișicine !