Eu, mă fac, că nu-i simt preajma,
Ci, vioi, măresc discret distanța,
Ca s-alerg, în lume, hojma !
Groaza, curge vie, prin artere,
Inima, abia mai bate,
Unde te-ai ascuns putere,
Să te sorb, dintre păcate ?
Fuga mea de melc, mă tot sufocă,
Știe hâda..., care-i clipa,
Când s-azvârle-n gheață cu o rocă,
Să-mi scufunde-n valuri, stripa !
Moarte sfântă, crudă veșnicie,
Tu, ești primăvara vieții,
Cum vieții cresc, din sărăcie,
Mari nemuritori, poeții !