Egipetul

Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur,
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul muşc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniştită, ce îneacă a lui dor

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

Şi să pară răsărită din visările pustiei,
Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ş-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufaşe
Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,
Racle ce încap în ele fantazia unui scald.

S-înserează. Nilul doarme şi ies stelele din strungă,
Luna-n mare îşi ăruncă chipul şi prin nori le-alungă
Cine-a deschis piramida şi înuntru a intrat? .
Este regele. În haină de-aur roş şi pietre scumpe;
El intră să văd-acolo tot trecutul. - I se rumpe .
A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.

În zădar guvernă regii lumea cu înţelepciune;
Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;
În zădar caut-al vieţei înţeles nedezlegat.
Iese-n noapte... Ş-a lui umbră lung-întins se desfăşoară...
Pe-ale Nilului mari valuri. - Astfel pe-unde de popoare
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat...

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiitor sunet, ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint,
Toat-a apei, a, pustiei şi a nopţii măreţie.
Se unesc să-mbrace mândru vechea-acea împărăţie,
Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

Râul sfânt ni povesteşte cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure;
Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor,
Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunei .rază,
Naltă zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, ceriurile-nşiră nori.

Şi în templele măreţe - colonade-n marmunri albe,
Noaptea zeii se preumblă în veşmintele lor dalbe
Ş-ale preoţilor cânteci sună-n arfe de argint;
Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,
Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic, sună;
Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

În zidirea cea antică sus în frunte-i turnul, maur.
Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur.
Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite
Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.

Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,
Regilor pătaţi de crime, preoţimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors
Ş-atunci vântul ridicat-a tot năsipul din pustiuri,
Astupând cu el oraşe, ca gigantice secriuri
Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.

Uraganu-acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă;
Şi in Nil numai deşertul năsipişul şi-l adapă,
Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi;
Memphis, Theba, ţara-ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viaţa lor de basme prin câmpie răsipiţi.

Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea, flamingo cel roşu, apa-ncet-încet pătrunde
Şi-acum luna arginteşte tot Egipetul antic:
Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

Ş-atunci Memphis se înalţă argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei...
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele
De oraşul care iese din pustiile de jele.
Din pământ şi de sub mare, s-and sunete ce cresc.

Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte,
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte,
Sub năsipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce
Sus, în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.