O minte clară trage infinituri,
Pe sfoara vremii cu luciri albastre,
Când cearcă necuprins cu alte mituri.
În sticla lor reflectă luna,
Credinți țesute cu milenii,
Dezvăluind abia minciuna,
Care-a ispitit toți pământenii.
Amarul tainelor terestre,
Când lunecă în parcuri seara,
Mai cată-n vechii blânzi ferestre,
Să reanime lunii para.