În firea bucuriei, în geometria fulgului tău...

În firea bucuriei, în geometria fulgului tău...

Parcă-i un balet cu mirese-cireşi-înfloriţi în adiere
de fotoni de-april, Iubito, parcă ninge inocent, foşnitor,
şi răsună corala din frunze maronii de la imperialii
platani seculari, peste acei pribegiţi pinguini aurii,
de margine de-azuriu havuz, ori peste lungi, interogative
gâturi de lebede cu portocalii stele-aprinse-n pliscuri... !

Şi parcă simt acele molecule de-ozon, Iubito,
cum se-nmiresmează printre-ale noastre hematii
emoţionate şi tot mai rubinii, cum se spaţializează
între coloanele de marmură ale unui altfel de răsărit,
la peristylium – ca şi cum, pe registre mov, casa-ne nouă
ar cunoaşte o iarnă mai deasă şi un aburariu de diamant,
în cuprinzătorul flux spumos-lăptos al întregii galaxii... !

Şi parcă nu ştiu cum, pentru noua noastră casă-diamant,
de-acum, rogu-te, Iubito, rugu-te, să nu mă mai muşti
de Steaua Polară, să nu-mi grăieşti oriental, în limba
cobrei-maharajah, să nu mai rupi cu mărgăritare-dinţi
constelaţia Lyrei mele : sărută-mă doar în firea bucuriei,
în geometria fulgului tău dintre fotonii de-april... !