Iubesc!

Iubesc!

Iubesc tarlaua țării și grâna colectivă,
Ca primăvara mai-ul cu teiul deopotrivă.
Iubesc pădurea verde, cu arbori seculari,
Iubesc în ea tăria din falnicii stejari.
Iubesc furnalul chipeș ce urcă, către cer,
Din trupuri de uzine, armat cu drugi de fier,
Iubesc șoseaua vieții ce duce-n comunism,
Stihiile de ape, strunite-n socialism.
Din ele prin turbine, s-au spulberat electric,
Atâtea veacuri crude, de teamă și-ntuneric.
Iubesc avântul trainic, spre-nalte galaxii,
Rachetă pământeană, cu steaguri purpurii,
Iubesc solide poduri, arcade peste ape,
Să fie calea scurtă, mai bine și aproape.
Iubesc trenul electric, rod al științei spor,
Ce duce faima noastră, în gări de viitor.
Iubesc marea albastră, cu valuri înspumate,
Cu porturi ca în basme,cu țărmuri dantelate.
Iubesc vapoare zvelte, ce poartă-n larg de lume,
Prestigiul țării noastre și liberul ei nume.
Iubesc aeronava cu solzii sclipitori,
Magnifica-i viteză, în drumu-i peste mări.
Ea pare o solie trimisă spre apus,
Ca steagul libertății să-l urce tot mai sus.
Iubesc pământul țării împuns cu mii de sonde,
Lumina lor în noapte, pare-mpletiri de fonde.
În preajmă-le în aer, miresme de țițeiuri,
În care veacul nostru a cementat temeiuri.
Iubesc adâncul minei, cu straturi de cărbune,
Ieri, tragedii trecute, azi, câte poți s-aduni.
Iubesc chemarea muncii din galerii sub munte,
Eroica-ncleștare, sudorile pe frunte.
Iubesc inima vieții, pulsând la Hunedoara,
Imensa ei bătaie, ce oțelește țara.