Toamna și trandafirii!
Poezie de Constantin Obadă despre Bătrânețe, Inocență, Flori, Grădină, Viclenie, Povară, Soare, Tinerețe, Toamnă, Moarte
votează acum
adaugă un comentariu
Toamna și trandafirii!
Astmatic, șuieră pe straturi,Cu-nvolburări ce nasc fiori,
Un vânt viclean pornit în salturi,
Să sfâșie blajine flori.
Cu vaiet surd, din vrejuri goale,
Plâng trandafirii pe alei,
Că soarele s-a tras din cale,
Și toamna vine peste ei.
Povară grea e bătrânețea,
Și pentru voi, iubite flori,
Când viața prinde tinerețea,
Deschis e drumul ca să mori.
Erați în vară ca bujorii,
Pe-obraji de fată inocentă,
Acuma brumele și norii,
V-au pus hidoasa lor amprentă.
Nu disperați! La primăvară,
O să rodiți un roi de flori,
Când soarele sui-va iară,
Cum a suit de-atâtea ori.
Asemeni viața omenească,
Îngroapă mii de străluciri,
Dar vine vremea să rodească,
Flori roșii noi de trandafiri!
© copyright 100% rightwords.ro
Caiet Nr. 3 - Poezii 1964
Data scrierii: 21 oct 1965
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, inocență, flori, grădină, viclenie, povară, soare, tinerețe, toamnă, moarte.
© Acest continut apartine 100% rightwords.ro
Nu există comentarii!
Rate this writing:
=