O sete oarbă care moaie,
Unde-i pământul mai arid,
Acolo sun viori a ploaie.
Deochii mei în timpuri văd,
Păduri de brazi doinind izvoare,
Pe dune triste care șed,
Zăpezi eterne cad din soare.
Eu trag arcușul mai pregnant,
Pe dorul minții vaste strune,
Când trec deșertul dezolant,
Pădurii sfinte, neminune!