Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii prind,
Umbrare-n copcă de izvoare,
Cum prinde iarna un colind,
În geamuri vechimi de cântare.
Eu trag arcușul mai pregnant,
Pe dorul minții vaste strune,
Când trec deșertul dezolant,
Pădurii sfinte, neminune!