Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii cresc,
Umbrare dulci în stepa lumii,
Și-n domoliri de vânt prășesc,
Ogoare țipătoare vremii.
Eu trag arcușul mai pregnant,
Pe dorul minții vaste strune,
Când trec deșertul dezolant,
Pădurii sfinte, neminune!