Oricât, i-am da, o formă pură,
Nu tremură..., de poezie,
Nu radiază..., vreo măsură!
Rugina lui, încet l-apasă,
Spre visul, marilor înghețuri,
Când el, în rada lor se lasă,
Sedus, de patimi și eresuri!
Poemul toamnei, ce-ntârzie,
Când mort, lucește în vreo carte,
Nu vă mirați ! O nerozie,
Împarte încă, frori deșarte!