De cad adesea în delir,
Tu..., tinerețe radioasă,
De ce tot cați..., spre cimitir?
Oricum, mă ție încă soarta,
Să pot și eu să împlinesc,
Desăvârșirea mea în artă,
Și ce mai pot, să-ntrezăresc!
Destinul, știu, că-n noi rămâne,
Dar, cine stă..., al înțelege?
E-ntâi o luptă, pentru pâine,
Și-n urmă..., ce se mai alege!
Suntem a sorții jucărie,
Și ei, nu-i pasă cum ne joacă,
Fie, că stăm în pușcărie,
Fie, într-o lume mai săracă!