Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflex din bine să nu geamă!
Idei adesea omenoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene.
O, genii gândurilor valuri,
Când mai vâsliți apoteoze,
Incinerați întâi la maluri,
Ucigătoarele nevroze!