Nici vise în patimi adânci,
Când strălucirea unui secol,
Din ape scânteie din stânci.
De ce străbați tot nebuloase,
Când totul e atât de clar,
De ce din flaute jegoase,
Să-nvii năluci în somn hilar.
Când dorul leagă munți cu aștrii,
Miracol e copilul gând,
Ce scânteie, ochi albaștri,
Iubirea lumilor cântând!