Cu ceru-n neguri dese ce prinde să albească,
Cad steiuri în mișcare ca lava din vulcani,
S-albească noaptea codrii cu vise de țărani.
Și visele se leagă! Moldova se-nsenină,
Din vraja unei ape ce cântă din turbină!
Acum gigantul pod, stă între munți uimire,
Și bucurie vieții, de ce ne stă în fire,
Doar moara silitoare, ce macină ciment,
Ne-ntunecă adesea, frumosul sentiment!