PSD-ul şi educaţia poporului (pamflet)
Poezie de George Budoi
votează acum
adaugă un comentariu
PSD-ul şi educaţia poporului (pamflet)
Cel mai uşor de guvernatE omul ce-i needucat,
Iar PSD-ul ştie bine:
Needucat poporul ţine.
Miniştrii toţi sunt agramaţi,
Inculţi, ilogici, rău-famaţi,
Iar, vai, la Educaţie
E jale mare, naţie!*
*MINIŞTRI PSD-işti AI EDUCAŢIEI AGRAMAŢI, CARE MĂCELĂRESC LIMBA ROMÂNĂ, SUNT INCULŢI ŞI ILOGICI:
ECATERINA ANDRONESCU (poreclită de presă ABRAMBURICA, profesor universitar şi rector care a spus inepţii de genul: "abilitată să judecă"; "alegerile se terminase"; "în tot felul de feluri"; "judeţul Alexandria"; "mi-a dat Dumnezeu, câte miligrame de creier mi-a dat, să judec"; "15 minieri"; "ştie la fel, mai bine ca mine");
DANIEL BREAZ (profesor universitar şi rector: "am practic participat la…"; "care-am văzut-o");
IOAN MANG (profesor universitar, plagiator);
LIVIU POP (poreclit L. Genunche; profesor care face potop de greşeli: "eu mă speriu"; "genunche"; "greşelile se pot corecta, erorile nu"; "judeţul Târgovişte"; "saltisfacţii"; "singurii bani este"; "un plusvaloare");
VALENTIN POPA (poreclit V. Pamblică, profesor universitar şi rector: "această transfer"; "această ţinut"; "celălanţi"; "întoatădeauna"; "le sunt interzise accesul"; "pamblică");
REMUS PRICOPIE (profesor universitar şi rector agramt, ilogic şi atât de incult încât a spus Romulus şi Remus au fost găsiţi de o vulpe în pădure, într-un cuib; "am copil în clasa a treia şi a noua"; "modul cum s-a desfăşurat orele"; "nu a existat subiecte").
Data scrierii: 12 iul 2026
Poezie de George Budoi despre educație.
Comentarii
Rate this writing:















