Spală noaptea de nevroze,
Iară ziua, di priviri,
Cu sărut bătut în roze!
Noaptea cad nedumeririi,
Inocenți, ochii de fată,
Cum lumina primăverii,
Cade-n Tei, transfigurată!
O rugam cu lacrimi pure,
Să nu vie până când,
Nu răsare din pădure,
Pânza nopții fluturând!
Să se-ascundă-ntre lumină,
Și-a pădurii tainic joc,
Doi copii, sortiți să țină,
A iubirii-n veci morve!
Pătimași pierduți iubirii,
Pe un pat, numai din flori,
Mai uităm că taina firii,
Se repetă..., uneori!