Mor visând la pâine, înecați în sânge,
Foamea din orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Surdă omenire, care miști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?
Numai ce rămâne de la mari banchete,
Pot s-aducă acolo multă alinare.
Ce-i dacă sunt negri, nu-s și ei tot lume?
Plină d-energie, de-o credință nouă?
Poate viitorul li-i sortit anume,
În Sahara vieții să aducă rouă.
Te întoarce dară, dulce omenie,
În arcada lumii care te-a creat,
Du-n Biafra pâine, pace, bucurie,
Ca să ștergi rușinea ce te-a degradat.