Și vise-n patime adânci,
Când uriașul nostru secol,
Scânteie ape dintre stânci?
De ce stăbați tot nebuloase,
Când timpul e atât de clar?
De ce cu flaute jegoase,
Mai chemi năluci din vechi coșmar?
Când doruri leagă munți cu aștri,
Miracol e copilul gând,
Ce scântee din ochi albaștri,
Iubirea lumilor cântând!