Te sui, în pomi, să nu te văd,
Și suni, din frunze, farmec serii,
Și râzi, șireato..., trist, cum șed!
Timid..., mă crezi, din stripa ierbii,
Plăpând..., din fire, când m-agit,
De teamă, să mă calce cerbii,
Duioasă strigi: „Te-am îndrăgit!”
Robit..., dorințelor, ispite,
În piei de șarpe..., mă-nfășor,
Și urc..., din patimi risipite,
Sfințit Olimp..., de viu amor!