Un Domn român!

Un Domn român!

La poala unui munte falnic,
Acuma veacuri strânse-n urmă,
Un Domn român în straie falnic,
Opri cu oaste și cu turmă!

Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit lovit de soartă,
Să-nchidem trainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la poartă!

Oricum ar fi în astă lume,
Sunt dușmani care-i vor pieirea,
S-o ocrotim cu zid anume,
Cum dârji ne ocrotim cu firea.

Din pâlcul bărbilor cărunte,
Se pleșuvi o umbră rară,
Arcaș sâlhui șoiman de munte,
Domol grăind ca pe la țară:

Nu-i bună oameni buni povața,
Nu-nchideți libertatea-n ziduri,
Astfel se macină viața,
Astfel credința-n mii de gânduri.

Căci libertatea nu-i o sclavă,
S-o-mbraci în zid de cetățuie,
Ea-i pasăre ce numa-n slavă,
Cu țara-n noi eternă suie.

Grăit-ai slovă să rămână,
Deși ți-e mic în oaste rangul,
Cine n-o poartă drept cunună,
E vrednic să-l cuprindă ștreangul.

Sunați din buciume răzlețe,
Ca să pornim isteț furtuna,
Să-nspăimântăm în oști semețe
Trufia lor ca-ntotdeauna.