Deşertul de catifea (roman în derulare)

Deşertul de catifea (roman în derulare)

Fals tratat de bucurie

Pe naiba, cum să fie familia celula de bază a societăţii, când ea-i de fapt fabrica celor mai teribili viruşi sociali?
Dio, însă o considera o adevărată mană cerească : în sfârşit se va vindeca de singurătatea la care fusese condamnat odată cu naşterea.

Primul clipit al ochilor săi inocenţi a căzut însă ca o ghilotină peste gâtul gingaş al Revoluţiei: unde nu-i cap, vai de picioare!
Bastilia sa interioară fusese devastată chiar din faza de proiect : cele mai sângeroase bătălii fiind cele care nu au avut loc niciodată, nu-i aşa?
Câte câmpuri de bătălii hrănesc oare un fir de iarbă? Câţi copii nenăscuţi din cauza martirilor condiţiei umane alimentează azurul utopiilor noastre? Câte văduve hibernează între nopţile noastre de dragoste?
Câte insomnii, Doamne, mai costă astăzi un sărut?... Paturi îndrăgostite pluti-vor în derivă pe râul amar al zilelor: ce foc le va readuce la viaţă?
Dio îşi închipuia că după căsătorie va avea dragoste(a) la discreţie...Fals.Premisă cât se poate de falsă. Dragostea este o luptă continuă.Fără pauză. Aici totul se sancţionează: şi bucuria, şi necazul. Şi speranţa, şi deziluzia. Şi păcatul. Şi naivitatea.

Ma fille, Loryjeanne a dit:
Tata, mi-ai oferit unul dintre cele mai de preţ lucruri pe care un tată îl poate da, timpul său! Pentru toate zilele în care râdeam, glumeam şi ne jucam, pentru toate poeziile şi poveştile spuse la ceas de seară copiilor tăi, eu azi îţi mulţumesc.
Şi nu uita, ziua ta de naştere reprezintă momentele fericite de ieri, zilele luminoase ce vor veni şi bucuriile tale de azi.
Multă sănătate, pace şi linişte sufletească, fericire şi dragoste!

La mulţi ani!

“Proză de Costel Zăgan”