Implozie solară

Implozie solară

Eu nu-s poet ci dinamită
când primăvara mă imită
şi-mi scoate mugurii afară
ca florile să nu mă doară

Ca un vulcan cu stele-n miez
eu nu exist eu explodez
stiloul meu şi-aruncă lava
şi cerul îşi porneşte nava

Sufletu-mi arde pe hârtie
tăcerea ţipă că e vie
şi nimeni totuşi nu întreabă
de unde-atâtea stele-n iarbă

Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îmi dau şi gata zbor

Costel Zăgan, Cezeisme II

“Poezie de Costel Zăgan”