Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra...

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc

lângă fereastra ta, te-aş auzi

şi-n voie te-aş privi întreaga zi.

M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,

ca sa te bucuri. Păsările cele

mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,

şi nopţile mi-ar da cercei de stele,

pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori

m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut

când părul ce pe frunte ţi-a căzut,

când buzele, cu buze moi de flori.

Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere

şi foi de aur roşu prin odaie,

cu-a ramurilor tânără putere

ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Si, cine ştie, poate că într-o seară

de primăvară, când va fi şi lună,

făcându-mă femeie să fiu iară.

Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz