Duşman grozav e timpul, mi se pare acuma ca şi când te-aş...

Duşman grozav e timpul, mi se pare

acuma ca şi când te-aş fi visat,

cum poate mai visează câte-o floare

pământul, iarna, după ce-a-ngheţat.

Iubirea noastră astfel a trecut,

ca dâra luminoasă-a unei stele,

şi bezna-n urma ei s-a refăcut,

de-mi pare steaua fericirii mele,

că niciodată n-ar fi strălucit.

Şi nu mai ştiu acuma dac-am stat

cu tine, dacă-n pieptul tău iubit

eu inima-ntr-o zi ţi-am ascultat.

Cuvintele pe care le rosteai,

din depărtări de basm răsună parcă,

pentru că mierea tot acelui grai,

lângă urechea alteia le-ncearcă.

Din ce în ce mai şubred e sub pas

pământul amintirilor şi-mi pare

că dintr-un vis frumos mi-au mai rămas

frânturi ciudate şi strălucitoare.