Când pleoapa nopţii săruta pe frunte clopoţeii, În vârf...
Citat de Valeria Mahok
Când pleoapa nopţii săruta pe frunte clopoţeii,
În vârf de brazi vântul cânta, ca să-şi adoarmă mieii.
Crăiasa nopţii se ivise într-un alai de stele,
Luceafărul o însoţea mai mândru decât ele.
Când ciobăneii în cojoace torceau visând departe,
Îi gâdilau în piepturi doruri şi oftate grele-n noapte.
Treziţi de dorul de acasă şi de lătrat de câini,
La drum porneau cântând cu jale, trecând munţii bătrâni.
Cu feţe roşii ca bujorii şi flori în pălărie,
La vale coborau ciobanii mânaţi de steaua voii.
Pe plai de Mioriţă mânau turma de oi şi spre izvoare clare,
Din fluiere cântau cu jale, ca-n Mărginime pe la noi.
Cu gândul la mândra din sat lăsată plânsă-n poartă,
Plângeau din fluiere cu foc, rugând timpul să treacă.
Doar năfrămuţa din şerpar le mai stingea din doruri,
Căci poartă-n ea parfum de flori şi prafuri de la horă.
