O scurtă privire într-o carte, şi auzi vocea unei alte persoane, poate cineva mort de 1000 de ani. Să citeşti înseamnă să călătoreşti în timp.Citat de Carl Edward Sagan
Am început să ne contemplăm originile: materia stelară care se gândeşte la stele; ansambluri de zeci de miliarde de miliarde de miliarde de atomi cercetând evoluţia atomilor, urmărind călătoria lungă prin care, aici, într-un final, a apărut...Citat de Carl Edward Sagan
Distanţele enorme care separă stelele sunt providenţiale. Fiinţe şi lumi sunt în carantină unele de altele. Carantina este înlăturată doar pentru cei cu suficientă autocunoaştere şi judecată pentru a putea călători în siguranţă de la o stea la alta.Citat de Carl Edward Sagan
Ceva din noi recunoaşte în Cosmos propriul cămin. Suntem făcuţi din cenuşa stelelor. Originea şi evoluţia noastre au fost legate de evenimentele cosmice îndepărtate. Explorarea Cosmosului este o călătorie a descoperirii de sine.Citat de Carl Edward Sagan
Ne-am îmbarcat în călătoria noastră în Cosmos, cu o întrebare formulată pentru prima oară în copilăria speciei noastre, pe care am repetat-o în fiecare generaţie, cu o admiraţie nealterată: Ce sunt stelele? Explorarea stă în natura noastră. Am...Citat de Carl Edward Sagan
O galaxie este alcătuită din gaz şi praf de stele – miliarde şi miliarde de stele. Fiecare stea ar putea fi un soare pentru cineva. Într-o galaxie se află stele şi lumi şi poate, o abundenţă de lucruri vii, fiinţe inteligente şi civilizaţii ce...Citat de Carl Edward Sagan
Dimensiunile Cosmosului sunt atât de mari, încât recursul la unităţi familiare de măsurarea distanţelor, cum ar fi metri sau kilometri, alese pentru utilitatea lor pe Pământ, nu ne-ar folosi la nimic. În locul acestora, măsurăm distanţa cu viteza...Citat de Carl Edward Sagan
Spui că ai nevoie de ajutor. Ajutor pentru ce? Ai tot ce-ţi trebuie pentru extravaganta călătorie care este viaţa ta.Citat de Carlos Castaneda despre ajutor, nevoie, viață
Simplitatea înseamnă să faci călătoria acestei vieţi doar cu bagajul strict necesar.Citat de Charles Dudley Warner despre simplitate, viață, necesitate
Ori de câte ori auzi de succesul obţinut de cineva, fii sigur că persoana respectivă a făcut o mulţime de paşi mici înainte de a ajunge la capătul călătoriei.CCitat de Colin Turner
Dacă vei consacra, zilnic, o oră sau două înaintării în direcţia stabilită, te vei apropia de ţelul tău, la fel cum se spune pe drept cuvânt că o călătorie lungă este alcătuită dintr-o mulţime de paşi. Fiecare pas are însemnătatea sa - este...CCitat de Colin Turner
Succesul este parcursul, drumul, călătoria şi îşi are izvorul în atitudinile şi deprinderile însuşite în cursul acestui efort.CCitat de Colin Turner
Îndată ce te supui legilor, poţi călători pe valul lor, tot aşa cum trebuie să asculţi de legile electricităţii ca să utilizezi energia electrică.CCitat de Colin Turner
Atunci când roţile nu sunt perfect rotunde, carul îşi zdruncină călătorul. Dacă vrei să ajungi nevătămat la capătul drumului, ai grijă să nu-ţi pierzi echilibrul.CCitat de Colin Turner
Teoria relativităţii a prins contur în imaginaţia lui Einstein şi nu pe tabla unei săli de clasă. Visând cu ochii deschişi, fizicianul şi-a imaginat că ar călători călare pe o rază de lumină.CCitat de Colin Turner
Succesul nu este o destinaţie, indiferent ce cred unii, ci o călătorie, care poate dura o viaţă întreagă, dar chiar şi aşa, numai pe parcursul unei singure vieţi, nu reuşim să ne valorificăm întregul potenţial.CCitat de Colin Turner
Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.Citat de Constantin Brâncuși despre curaj, dumnezeu
Singura bucurie, în aşteptarea celei ce vine dinăuntru, este călătoria prin lumea cărţilor (ABC-ul) ca prin lume pur şi simplu.Citat de Constantin Noica despre așteptare, bucurie, lume, puritate, simplitate
M-am uitat în spaţiu mai departe decât ar fi făcut-o oricare altă fiinţă umană înaintea mea. Am observat stele îndepărtate, a căror lumină călătoreşte două milioane de ani prin spaţiu pentru a ajunge până pe Pământ (şi pot dovedi această afirmaţie).Citat de John Herschel
Poţi călători şi pe lună, dar oriunde vei merge până la urmă vei afla că ai călătorit prizonier în capul tău, nu într-o locaţie geografică a lumii.ACitat de Atmaji Maharaj