Caută în citate: divers, pagina 4
155 citate
Farmecul existenţei este că nu te poţi baza pe nimic. Totuşi, cele mai importante lucruri în viaţa asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică şi plictisitoare,...
Citat de Alexandru Paleologu despre iubire, circumstanțe, închisoare, esențial, umor, farmec, memorie, conștiință, învățătură, nimicMă consideram fără îndoială, pe drept cuvânt, un specimen nefericit. Încetul cu încetul, am învăţat să fiu indiferent faţă de persoana mea şi lipsurile mele. Mi-am concentrat atenţia asupra obiectivelor externe: starea lumii, diverse ramuri ale...
Citat de Bertrand Russell despre concentrare, afecțiune, nefericire, atenție, îndoială, indiferență, cuvânt, față, lume, zi de naștereCe are de dat un spirit feminin? O singură fericire, un singur extaz. Şi toată tehnica feminităţii e de a pulveriza acea fericire în nenumărate fericiri, într-o succesiune şi devenire de fericiri minore. Căci ea pleacă de la fiinţă şi atunci caută...
Citat de Constantin Noica despre fericire, extaz, ființă, bărbat, spirit, căutare, singurătate, timpEu, născută în Weimar Dintr-o mamă franţuzoaică Şi un tată german, un foarte învăţat profesor, Orfană de la paisprezece ani, Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia Pe toate bulevardele Parisului, Amanta în tinereţe a...
Citat de Edgar Lee Masters despre conflict, artiști, căsătorie, umor, profesori, sărăcie, tinerețe, râs, mamă, ziDacă oamenii vor ajunge vreodată la o stare în care să nu mai poată suporta monotonia, platitudinea şi vulgaritatea existenţei obişnuite, atunci orice prilej de trăire absolută va fi un motiv de sinucidere. Imposibilitatea de a supravieţui...
Citat de Emil Cioran despre monotonie, sensibilitate, supraviețuire, caracter, probleme, existență, căutare, oameni, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














