Caută în citate: facut, pagina 36
2177 citate
Băiatul se pune ciobăneşte într-un genunchi, îmbucă repede ce îmbucă şi apoi se duce după trebi. Şi aşa era Chirică de liniştit şi de harnic la trebile lui, că parcă era de-acolo de când l-a făcut mă-sa, şi Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum...
Citat de Ion Creanga despre dans, minciună, urâțenie, noroc, povești, viteză, salariu, zi, acasă, casăNuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: Dacă...
Citat de Ion Creanga despre dans, acasă, obiceiuri, bărbat, casă, căsătorie, tinerețe, soție, urâțenie, poveștiHârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l...
Citat de Ion Creanga despre căsătorie, frumusețe, sfârșit, pedeapsă, cadouri, credință, noapte, povești, zi, lumeErau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul...
Citat de Ion Creanga despre sărăcie, soție, noroc, bogăție, lene, copii, bărbat, dans, tinerețe, lucruriEra odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe...
Citat de Ion Creanga despre acasă, casă, grădină, risipă, determinare, virtute, fericire, bucurie, zi, minteSe vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi...
Citat de Ion Creanga despre femeie, toamnă, singurătate, povești, vreme, primăvară, cugetare, oameni, dumnezeu
Citat de 














