Caută în citate: incep, pagina 85
2424 citate
Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am...
Citat de Emil Cioran despre trădare, întâlniri, zâmbet, lacrimi, început, uitare, sfinți, urâțenie, tăcere, tristețeOdată tot se va prăbuşi şandramaua acestei lumi. În ce fel, nimeni n-o ştie. Şi este, la urma urmelor, indiferent. Căci din moment ce totul n-are nicio calitate şi viaţa este o piruetă în vid, începutul ca şi sfârşitul nu dovedesc nimic. O clipă...
Citat de Emil Cioran despre sfinți, calitate, început, sfârșit, indiferență, lacrimi, pietre, clipă, dumnezeu, nimicModalităţile-i de exprimare fiind tocite, arta se orientează spre nonsens, spre un univers închis şi incomunicabil. Orice freamăt inteligibil – în pictură, muzică sau poezie – ne pare, pe drept cuvânt, desuet şi vulgar. Publicul va dispărea curând...
Citat de Emil Cioran despre vulgaritate, public, pictură, civilizație, univers, artă, artă fotografică, poezie, cuvânt, muzicăDe ce-ţi vine să te sfâşii de câte ori te apucă un acces de dragoste pentru viaţă? De ce atâta patimă după sânge când ţi se lumină inima? Să nu reziste celula la fericire? Aşa începe crima şi sfinţenia.
Citat de Emil Cioran despre suferință, sfinți, crimă, infractori, sânge, lacrimi, fericire, iubire, lumină, inimă














