Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind şi el de făgăduinţa împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai îşi luă inima în dinţi, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe voinicia sa, şi plecă şi el la împăratul să...Citat de Petre Ispirescu
Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la...Citat de Petre Ispirescu
Zmeii îl ascultară, orbiţi de lăcomia ce aveau ei să puie mâna pe fată. Şi apoi, de! de zmei, zmei; de voinici, voinici; dară se vede că erau cam nătăfleţi, de ascultară la gura băiatului să intre după dânsul câte unul, unul; căci fiul cel mic al...Citat de Petre Ispirescu
Fiii acestui împărat, pasămite că-i simţiră gândul căci veniră înaintea lui şi-l rugară să-i lase a pândi şi ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoţ. Le dete, deci, voie,...Citat de Petre Ispirescu
Se duse vulturul, află toate întâmplările şi se întoarse de spuse lui Ţugulea ca să facă ce o face mai curând, căci pe fată o silesc toţi cu totul să ia de bărbat pe unul din fraţi, cu gând că Ţugulea este mort. Cum auzi Ţugulea, porni cu...Citat de Petre Ispirescu
Trecură fiii de împăraţi carii veniseră în peţit, dară ca să lovească pe vreunul ba. Trecură şi fiii de boieri mari ai împărăţiei, dară ca să lovească pe vreunul, nici gând n-avu. În cele mai de pe urmă trecură toţi tinerii buni şi răi din...Citat de Petre Ispirescu
Unchiaşul cel orb priimi bucuros să intre la dânsul în slujbă. Îl puse să-i ducă tumuliţa de oi la păşune; dară avu grijă a-i spune să nu care cumva să treacă peste hotarele moşiei lui, pe locul scroafei din lăcovişta de lapte dulce, că va fi vai...Citat de Petre Ispirescu
Împăratul cel nou, cum se văzu întronat, mai întâi hotărî ca frate-său năzdrăvanul şi bătrânul ce-i găzduise să fie nelipsiţi de lângă dânsul. Şi cu ajutorul lui frate-său începu a cârmui împărăţia cu înţelepciune şi dreptate. Nu trecu mult şi...Citat de Petre Ispirescu
Întoarse fiul împăratului ochii în toate părţile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu şi muri; p-aci era să cază şi el, dară se ţinu. Tot mergând el, nu putu să ţie până să nu guste dintr-o rodie şi scoase cuţitaşul de tăie încă...Citat de Petre Ispirescu
Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei: Tu să fii logodnica mea, toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste...Citat de Petre Ispirescu
Nu-i fu destul că nu-şi aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deşert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea...Citat de Petre Ispirescu
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu...Citat de Petre Ispirescu
Antistenes spune că, în unele regiuni îndepărtate, frigul este atât de atroce încât cuvintele îngheaţă imediat cum sunt pronunţate şi au nevoie de oarece timp pentru a fi dezgheţate de căldură şi a putea fi auzite. În acest fel, se poate întâmpla...Citat de Plutarh despre cuvânt, vreme, nevoie, timp
Niciun succes, oricât de mare, să nu te exalte până într-atât, încât să ai despre tine o părere exagerat de bună. Iar când ţi se întâmplă ceva rău, nu deveni servil, ci rămâi mereu acelaşi, păstrându-ţi cu fermitate caracterul, ca aurul în foc.Citat de Plutarh despre caracter, succes, foc, rău
Viitorul intră în noi şi ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.Citat de Rainer Maria Rilke despre viitor, schimbare
Viitorul pătrunde în noi şi ne schimbă înainte de a se întâmpla...Citat de Rainer Maria Rilke despre viitor
Persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie.Citat de Ralph Waldo Emerson despre oameni
Poţi avea o atitudinea pozitivă şi fără a avea talent şi poţi avea talent fără o atitudine pozitivă, dar totul se întâmplă cu adevărat când ai o atitudine pozitivă combinată cu talentul.Citat de Ralph Waldo Emerson despre atitudine, talent, adevăr
Soarele străluceşte, ne încălzeşte şi ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioşi de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicaţia răului, durerii, foamei, ţânţarilor şi a oamenilor proşti.Citat de Ralph Waldo Emerson despre prostie, soare