Caută în citate: intele, pagina 76
4812 citate
Sinuciderea poate fi văzută de asemeni ca şi un experiment - o întrebare pe care omul o pune Naturii, încercând să o forţeze să-i răspundă. Întrebarea este aceasta: Ce schimbare va produce moartea în existenţa unui om şi în felul cum înţelege el...
Citat de Arthur Schopenhauer despre întrebare, distrugere, schimbare, existență, natură, moarte, oameniAbia într-o vârstă înaintată ajunge omul cu desăvârşire la nil admirari (să nu te miri de nimic) al lui Horaţiu, adică la convingerea tare, sinceră şi nestrămutată că toate lucrurile sunt deşarte şi toată splendoarea lumii înşelătoare: himerele au...
Citat de Arthur Schopenhauer despre sinceritate, înțelepciune, vârstă, lume, lucruri, oameni, nimic, viațăÎn ce priveşte modestia, această virtute este o minunată invenţie a oamenilor de nimic, conform căreia fiecare trebuie să vorbească despre sine de parcă ar fi şi el din tagma lor, aşa încât să se producă o perfectă egalitate a nivelului şi să se...
Citat de Arthur Schopenhauer despre invenție, egalitate, înțelepciune, virtute, nimic, lume, oameni, viațăDe la cel din urmă muncitor, plecat din atelier ca să vadă zburând un aeroplan românesc, până la fruntaşii vieţii noastre intelectuale şi politice... au simtit aceeaşi simpatie caldă şi pentru acel care zbura şi pentru invenţia minunată, care...
Citat de Aurel Vlaicu despre invenție, muncitori, așteptare, progres, speranță, bunul simț, simț, prietenie, frică, muncă
Citat de
Citat de 














