Caută în citate: place, pagina 39
1657 citate
Cine se supune unei operaţii chirurgicale o simte fără îndoială ca un rău; dar cu raţiunea el şi fiecare altul o recunoaşte ca bună. Dar dacă cineva căruia îi place să tachineze şi să tulbure oameni paşnici, în sfârşit o scrânteşte o dată şi se...
Citat de Immanuel Kant despre rațiune, critică, critică literară, rău, îndoială, sfârșit, oameni, nimicDe la acest loc şi satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereţii şi acoperişurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În faţă cu...
Citat de Ioan Slavici despre grădină, odihnă, glumă, schimbare, râs, vreme, școală, acasă, casă, frumusețeS-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu, în nesfârşita Lui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre fericire. Fiind omul în lume, Dumnezeu voieşte ca el să simtă toate plăcerile curate ale...
Citat de Ioan Slavici despre tristețe, amar, oameni, vinovăție, lume, salariu, zi, fericire, dumnezeu, viațăCe-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De...
Citat de Ion Creanga despre crăciun, comedie, frumusețe, prostie, uitare, scris, noapte, început, rău, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














