Umanităţii îi place să se gândească la originile sale şi la sfârşit. În Biblie şi în tradiţia iudeo-creştină, Apocalipsa nu e sfârşitul lumii, ci răscumpărarea şi transfigurarea ei: răii sunt pedepsiţi şi drepţii, recompensaţi.Citat de Pascal Bruckner
Dacă nici măcar proştilor nu le-ar mai plăcea lucrurile neinteligente, am putea spune că am progresat.PCitat de Patrick White
Ca şi scriitorii, politicienii nu imaginează o lume mai bună, ci aşa cum le-ar place lor să fie.PCitat de Patrick White despre scriitori, politică, lume
Ne place sau nu, prezumţia de nevinovăţie trebuie acordată, nu primită de orice hoţ.PCitat de Patrick White despre hoţi, țară
Să fie trimişi la muncă oamenii incomozi. Celor comozi nu le place munca.PCitat de Patrick White despre muncă, oameni
Îmi place să văd zâmbetul pe faţa omului chiar de-ar fi să-l forţez.PCitat de Patrick White despre zâmbet, față
Îmi place să mă simt bine doar atunci când mă simt rău.PCitat de Patrick White despre bunul simț, simț, rău, bine
Ce ţie nu-ţi place, se scoală de dimineaţă. Intelectualul.PCitat de Patrick White despre școală, țară
Oricărui şef de stat îi place să conducă un popor mândru. Mândru de el.PCitat de Patrick White despre mândrie, bucătărie, șefi, stat
În ţările unde oamenilor nu le place să muncească, şomajul e foarte scăzut.PCitat de Patrick White despre țară
Nu pentru a înţelege ce se întâmplă aici am început să gândesc, ci pentru a înţelege de ce nu se întâmplă ceea ce ne-ar place nouă să gândim.PCitat de Patrick White despre început
Vă îndemn să intraţi într-o relaţie cu încetul şi pe deplin conştienţi, ca să nu renunţaţi complet la voi înşivă. Dorinţa de a-i face plăcere celuilalt, de a fi plăcut şi acceptat, de a fi iubit şi adorat, depăşeşte foarte repede graniţele şi...PCitat de Paul Ferrini
Cel care încearcă să facă plăcere altora în detrimentul său nu oferă dragoste, ci sacrificiu. Iar sacrificiul îşi are preţul lui. Ascunse în spatele unei manifestări de aparentă lipsă de egoism se află pretenţia de a-i fi recunoscute eforturile,...PCitat de Paul Ferrini
Pentru a învăţa într-un mod mai blând, alege-ţi un partener care nu îţi apasă deodată pe toate butoanele. Alege un partener care doreşte o relaţie conştientă şi care vrea să-şi asume responsabilitatea pentru a-şi privi în faţă fricile. Alege un...PCitat de Paul Ferrini
Sexul cu partenerul/partenera este un lucru sacru. Este un gest de încredere şi plăcere mutuală, de comuniune trupească.PCitat de Paul Ferrini
A fi îndrăgostit înseamnă a observa dorinţa de a face plăcere sau de a fi îngrijit, a vedea când suntem acceptaţi necondiţionat şi când simţim condiţii ce sunt impuse asupra darului acceptării şi iubirii.PCitat de Paul Ferrini