Caută în citate: totul, pagina 90
1951 citate
Să ţin minte că voi muri a fost cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să iau marile decizii în viaţă. Pentru că totul, toate aşteptările externe, toată mândria, toată ruşinea şi frica de eşec, toate dispar în faţa morţii, lăsând doar...
Citat de Steve Jobs despre așteptare, unelte, moarte, rușine, eșec, mândrie, frică, minte, adevăr, fațăUniversul va continua, fără îndoială, să se mai dilate un timp. În ceea ce priveşte soarta lui după acest moment, modelul standard face o profeţie echivocă: totul depinde de densitatea cosmică – dacă este mai mare sau egală cu o anumită valoare...
Citat de Steven Weinberg despre profeție, univers, critică, critică literară, îndoială, destin, valoare, timpStelele pier, Nori acoperă nori, E întuneric, vibrant, sonor. În urletul furtunii Mii de suflete nebune Abia scăpate din închisoare Smulg copacii din rădăcini Măturând totul pe alei. Marea se zbate tumultoasă Vârtejind...
Citat de Swami Vivekananda despre închisoare, moarte, durere, stele, umbră, întuneric, nume, suflet, mamă, cer
Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire: dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu...
TCitat de T. E. Lawrence despre cugetare, înțelepciune, vis, noapte, salariu, zi, ochi, zi de naștere, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














