Caută în citate: chipul, pagina 10
310 citate
Am fost, desigur, foarte fericit În sumbra, păduroasa mea cetate. Căci, iată, amintirea ei străbate, Ca un izvor prin straturi de granit, Imensele depuneri de uitare Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund Spre-acel inel de...
Citat de Eugen Dorcescu despre soare, uitare, amintire, tinerețe, vechi, fericire, suflet, zi de naștereLa începutul noului an începeam să ne cunoaştem, de parcă am fi trăit împreună şi pe trezie, căci eu găsisem un ton al vocii plin de grijă pe care ea îl auzea fără să se deştepte şi îmi răspundea cu un limbaj natural al trupului. Stările...
Citat de Gabriel José García Márquez despre început, somn, povești, pace, îngrijorare, zi de naștere, viațăÎn orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos....
Citat de Geo Bogza despre generozitate, dor, sentimente, vreme, ființă, țară, viață, zi de naștere, fațăFalşii credincioşi, ca miliardarul de carton Gigi Becali, se pretind smeriţi, dar put de trufie şi trăiesc în palate, într-un lux orbitor, dar de prost gust. De exemplu, un post TV a arătat că Becali are în palatul lui mai multe icoane decât o...
GCitat de George Budoi despre trufie, închisoare, prostie, filozofie, post, pictură, exemplu, ură, perfecţiune, școală
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














