Caută în citate: petru, pagina 17
472 citate
O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce...
Citat de Ioan Petru Culianu despre beție, lume, suflet, înțelepciune, distrugere, sânge, naștere, foc, noapte, zi de naștereLa spital, luni şi luni de zile mi-a fost peste putinţă să întreb ceva despre Miss Emeralds, căci Ted L. nu mă vizita niciodată singur. O vedeam adesea în vis, mereu blândă, tandră şi nevinovată. La trezire, simţeam în gură acel nelipsit gust de...
Citat de Ioan Petru Culianu despre vacanţă, crăciun, profesori, familie, istorie, zi, vis, singurătateCeva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce...
Citat de Ioan Petru Culianu despre tinerețe, nefericire, posibilitate, determinare, esențial, apă, vreme, adevăr, zi de naștereMaculburgul prefera să pună mâna pe o ţară sănătoasă din punct de vedere economic şi întru aceasta i se lăsă mai întâi lui Bostan grija de a diminua oareşicât efectele tuturor acelor evenimente care, în patru ani, provocaseră moartea a şase...
Citat de Ioan Petru Culianu despre evenimente, guvernare, păcat, jocuri, îngrijorare, copii, moarte, țarăDe luni şi luni de zile, acelaşi vis se repetă: o tânără de o frumuseţe suprafirească îmi retează capul cu pletele-i roşcate (operaţia nu e dureroasă, ci extrem de înspăimântătoare: capul ce se rostogoleşte conţine în el memoria mea şi deci o...
Citat de Ioan Petru Culianu despre identitate, speranță, tinerețe, extreme, memorie, sânge, frumusețe, cugetare, zi, viitor














