M-ai întârziat destul. E timpul să ne-nțelegem. Cât timp picior de străin înarmat îmi calcă pământul țării, nu!Citat de Mircea Cel Batran despre țară, timp, pământ
Nu toți ai tăi sunt ca tine! Știu. Dar, cât voi trăi eu, și cei care-mi seamănă, nu ne vei supune nici tu, nici alțiiCitat de Mircea Cel Batran despre țară
Cel ce nu are în gând decât cotropire, în primul rând îi supune pe-ai săi, altfel nu poate să facă din oameni, fiare de pradăCitat de Mircea Cel Batran despre cruzime, oameni
Noi avem alte legi, ale răbdării, ale omeniei și a înțelegerii cuviincioase a lumii.Citat de Mircea Cel Batran despre lege, lume
Ehei, fătul meu, nu poți lua hotărâri privind viețile oamenilor ascunzându-te și apoi astupându-ți și urechileCitat de Mircea Cel Batran despre determinare, viață
Cât timp va fi să fim pe-acest pământ, noi luptăm pentru libertateCitat de Mircea Cel Batran despre libertate, pământ, timp
Și niciodată... niciodată... cetate otomană sau moschee nu se va clădi pe pământul Țării RomâneștiCitat de Mircea Cel Batran despre determinare, pământ
Țara și oastea ți-ar rămâne ca un trunchi fără de cap. Îi rămâne inima, dar n-ai s-o faciCitat de Mircea Cel Batran despre țară, inimă
Cei care, prin trădare, supun țara străinilor, nu trebuie cruțațiCitat de Mircea Cel Batran despre trădare, țară
Da erau vinovați! Își meritau soarta! Atunci nu trebuie să-ți fie teamă că vei visa urâtCitat de Mircea Cel Batran despre vinovăție, trădare, vis, urâțenie, destin, frică
Târziu de tot Baiazid și-a dat seama că-l port prin Dobrogea arsă de soare, ferind lupta, slăbindu-i puterea oștirii și răbdareaCitat de Mircea Cel Batran despre luptă, răbdare, soare, putere
Însuşi numele Basarabia ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul...Citat de Mihai Eminescu despre țară, nume, timp
Cum Mircea s-a întors din drum, Avem dovezi la îndemână, Ce Snegură s-aşterne-acum Pe limba noastră cea română.ACitat de Alexandru Clenciu
Lui Mircea-mi marea-mi simpatie Cu morgă şi profil de Dante, De-i pui urechea pe chelie, Auzi... bubuituri de poante!ACitat de Alexandru Clenciu
M-am simţit bine la Teatrul de Comedie, despre care criticul Gauthier scria la Paris: «nu e un teatru de vedete, ci un teatru-vedetă». Dacă aş fi întrebat, de un rol pe care l-aş dori, ar fi Petrucchio din Femeia îndărătnică. În două distribuţii...Citat de Amza Pellea despre celebritate, teatru, comedie, bunul simț, simț, femeie, bine