Caută în citate: aminte, pagina 23
637 citate
Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al...
Citat de Ioan Petru Culianu despre întrebare, istorie, posibilitate, prietenie, scris, ochi, siguranță, timp, zi de naștere, nimicApoi, Ines avea să-şi amintească perfect înfăţişarea bătrânului, dar nu şi glasul lui; de altfel, n-ar fi putut preciza dacă mesajul pe care i-l transmisese avusese ori nu o formă sonoră. Oricum, după acea întâlnire, când, potolită, coborâse în...
Citat de Ioan Petru Culianu despre poliție, nume, viteză, întâlniri, perfecţiune, acasă, casă, vremeÎn mod vădit, podişul stâncos nu aparţinea nimănui. Cel mai apropiat sat se găsea doar la douăzeci şi unu de kilometri spre sud-vest. Primăria comunală, aşezată la zece kilometri mai jos în vale, vânduse clădirea şi un hectar de teren cuiva pe...
Citat de Ioan Petru Culianu despre modestie, prosperitate, americani, sănătate, scris, determinare, reguli, nume, vârstă, copiiDacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă dacă întâlneşti un străin pe stradă îţi prelungeşti viaţa cu un surâs dacă îţi mai aduci aminte de lucrurile frumoase din...
Citat de Ionuț Caragea despre posibilitate, viață, vis, greșeală, credință, rugăciune, suflet, lacrimi, tristețe, încredereViaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm...
Citat de Ionuț Caragea despre zbor, obstacole, vis, învățătură, imortalitate, cer, suferință, frumusețe, suflet, viațăAm fost o străină toată viaţa, condiţie pe care o accept pentru că n-am încotro. Am fost adesea obligată să plec, rupând legături şi lăsând totul în urmă, pentru a o lua de la început în altă parte; am rătăcit pe mai multe cărări decât pot să îmi...
ICitat de Isabel Allende despre invenție, amintire, atenție, memorie, început, țară, zi de naștere, viață
Citat de
Citat de
Citat de 














