Sherlock Holmes a căzut din nou în starea aceea de meditaţie intensă şi tăcută din care de abia ieşise, dar mie mi s-a părut, datorită experienţei pe care o aveam şi prin care mă deprinsesem cu toanele lui, că deodată îi venise în minte cine ştie...Citat de Arthur Conan Doyle despre tăcere, meditație, posibilitate, minte
După şase ani de război care, în ciuda tuturor interpretărilor, va intra într-o zi în istorie ca manifestarea cea mai glorioasă şi mai eroică a voinţei unui popor de a trăi, nu pot abandona capitala statului.Citat de Adolf Hitler despre voință, istorie, război
Candidatul la un grad mai înalt în Masonerie este în mod intenţionat minţit prin interpretări false ale simbolurilor pe care le vede în cadrul organizaţiei. Nu este intenţia noastră ca el să le înţeleagă imediat. Adevărata lor interpretare este...Citat de Albert Pike despre intenție, morală
Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpretată cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la...Citat de Arthur Schopenhauer despre opinie, limite, sens, dreptate, artă, artă fotografică
Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.Citat de Baruch Spinoza despre greșeală, cugetare, oameni, bine
Adevărata valoare nu are nevoie de interpretare, faptele sale cotidiene îi formează valoarea.Citat de Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort despre valoare, fapte, nevoie
La piesele lui Caragiale, repetiţile nu se făceau în modul cel obişnuit. În adevăr, eu însemnam poziţiunea fiecărui personaj, trecerile de la un loc la altul, după importanţa mişcărilor sufleteşti, însă toată lucrarea mea de punere pe scenă, de...Citat de Constantin Nottara despre actori, dans, jocuri, minte, adevăr, zi de naștere
Nu există defel fenomene morale, ci doar o interpretare morală a fenomenelor.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche
Cei cu prejudecăţi vulgare etichetează orchestrele mari drept zgomotoase, dar dacă sunt bine echilibrate, bine pregătite şi bine conduse şi dacă interpretează muzică adevărată, ar trebui să fie considerate mai degrabă puternice.Citat de Hector Berlioz despre vulgaritate, prejudecată, bine, muzică
Nu trebuie, de dragul unui singur om, să dai altă interpretare principiilor şi integrităţii şi nici să încerci să te convingi pe tine însuţi că egoismul înseamnă prudenţă şi inconştienţa în faţa pericolului – asigurarea fericirii.Citat de Jane Austen despre prejudecată, egoism, mândrie, prudență, fericire, singurătate, față
Am crezut mereu că acţiunile unui om sunt interpretarea cea mai bună a gândurilor acestuia.Citat de John Locke
Aburi infernali se ridică şi umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire. Vezi această sabie? Prinţul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul, cu tot mai multă...Citat de Karl Marx despre îndrăzneală, dans, moarte, schimbare, timp, inimă
Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba.Citat de Karl Marx despre schimbare, lume
Calitatea vieţii tale este determinată nu atât de ceea ce viaţa îţi aduce, cât de atitudinea pe care o aduci tu la viaţă; nu atât de ceea ce ţi se întâmplă, cât de felul în care mintea ta interpretează ceea ce ţi se întâmplă.Citat de Khalil Gibran despre atitudine, calitate, viață, minte
Tolstoi a ştiut să se ridice până la o astfel de vigoare artistică, încât operele sale ocupă unul din primele locuri în literatura mondială. Datorită genialei interpretări a lui Tolstoi, epoca pregătirii revoluţiei într-una din ţările asuprite de...Citat de Vladimir Ilici Lenin despre forță, țară, evoluție, literatură
Toate acţiunile ce depăşesc limitele obişnuite sunt supuse unor interpretări cumplite.Citat de Michel Montaigne despre limite
Îţi dă mai mult de lucru să interpretezi interpretările decât să interpretezi lucrurile.Citat de Michel Montaigne despre lucruri
În interpretări schimbi un cuvânt cu alt cuvânt şi acesta e deseori şi mai puţin cunoscut.Citat de Michel Montaigne
Toate activităţile publice sunt supuse unor interpretări variate şi nesigure, căci le judecă prea multe capete.Citat de Michel Montaigne