Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.Citat de Georges Bernanos despre scris, ridicol, ochi
Duduia s-a-ntristat. Se pare, Că ochii lui frumoşi nespus, I s-au plimbat pe la picioare, Dar nu s-au ridicat mai sus.GCitat de Gheorghe Cutasevici
În război aşa e: scapă cine poate. Nu mă plâng. Pentru că am ajuns departe, foarte departe, deşi am pornit de la fundul sacului. În viaţă trebuie mereu să treci peste nenorociri şi să ridici capul sus şi să răzbeşti. Eu am răzbit!Citat de Gheorghe Dinica despre artiști, români, război, viață
Imposibilul are o latură tragică şi una comică. Ultima produce ridicolul.Citat de Gheorghe Grigurcu despre ridicol, imposibil
Omul disperat găseşte în însuşi adâncul disperării sale noua temelie pe care se va ridica deasupra văii plângerii: după orgia durerii, răsare din nou, din amara frământare, posibilitatea unei bucurii.Citat de Giovanni Papini despre disperare, posibilitate, oameni
E destul să ne ridicam cu o singură treaptă deasupra umănului, pentru ca toate valorile omeneşti să se confunde şi să dispară. Dreptatea şi nedreptatea, sublimul şi josnicul nu mai au nici un sens.Citat de Giovanni Papini despre sublim, valoare, dreptate, sens
Critica, atunci când nu este îndreptăţită, este adeseori un fruct veninos al răutăţii, al invidiei sau efectul unei ridicole păreri exagerate referitoare la presupusele sale capacităţi, care în realitate nu există.Citat de Gregorian Bivolaru despre critică, critică literară, realitate, cugetare
În iubirile fericite trebuie să existe întotdeauna o doză considerabilă de umor sănătos. Iubiţii trebuie să-şi permită unul altuia să râdă de micile lor momente ridicole. Dar trebuie să fim foarte atenţi şi să păstrăm o justă măsură pentru ca...Citat de Gregorian Bivolaru
Limba este creaţia omului prin Dumnezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica. Mai sus Dumnezeu a ridicat numai stelele pe cer şi brazii pe munţi.Citat de Grigore Vieru
Propun tuturor să ne mulţumim cu o tradiţie şi să ridicăm în cinstea Noului An o cupă de şampanie.HCitat de Harry Ross
Nu vei găsi în toată istoria cunoscută o statuie ridicată în cinstea unui critic.HCitat de Herbert Harris
Nu contează de câte ori ai căzut. Contează de câte ori te-ai ridicat de la pământ şi ai mers mai departe, spre a-ţi împlini visul.HCitat de Herbert Harris despre motivație
Statuile sunt ridicate în cinstea celor care înfăptuiesc, a celor care răspund provocărilor vieţii şi ies din ele victorioşi, care au făcut lucruri măreţe în lume.HCitat de Herbert Harris
La modul general, în timpul stadiului de educaţie omul construieşte fundaţia - gânduri, atitudini, emoţii şi asocieri - pe care va ridica apoi întregul edificiu al vieţii sale.HCitat de Herbert Harris
Treci mai departe, ridică-te deasupra aparenţei că ai pierdut; astfel se dezvoltă în tine credinţa şi puterea de a găsi o cale acolo unde pare să nu fie niciuna, de a face ceea ce părea cu neputinţă de făcut.HCitat de Herbert Harris
Pe măsură ce faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a realiza viziunea pe care ţi-ai făcut-o despre tine însuţi, trebuie de asemenea să urmăreşti să atingi un nivel de conştiinţă cât mai înalt, ridicându-ţi nivelul de vibraţie.HCitat de Herbert Harris
Depinde de tine dacă noua imagine de sine are sau nu asigurată o fundaţie solidă. Dacă această fundaţie este constituită din îndoială, teamă şi atitudini negative, reşedinţa visurilor tale nu va rezista. Dacă, dimpotrivă, este ridicată pe adevăr,...HCitat de Herbert Harris
Această invitaţie îl introduse pe Knecht, prima dată vizibil pentru toată lumea, în cercul cel mai restrâns al candidaţilor la posturile înalte şi ridică între el şi media jucătorilor de elită o barieră sensibilă imediat, de care îşi dădu şi el...Citat de Hermann Hesse despre înțelegere, jocuri, lume, bine