Caută în citate: stabil, pagina 4
292 citate
Astfel, din războiul naturii, din foamete şi moarte, obiectele cele mai înălţătoare pe care noi suntem capabili să le concepem, şi anume, producerea animalelor superioare, derivă direct din acesta. Există măreţie în această perspectivă asupra...
Citat de Charles Darwin despre foame, obiecte, măreție, viziune, război, frumusețe, simplitate, început, moarte, viațăDin lucrurile lumii, zeul a pus o parte în puterea noastră, iar alta nu. În puterea noastră, el a dat ce a avut mai înalt şi mai sublim, ca un etern fericit ce este, ideea. Şi unde ea are locul întâi, acolo este libertatea, fericirea, seninătatea...
Citat de Epictet despre putere, stabilitate, cumpătare, zei, sublim, fericire, eternitate, dreptate, libertate, lumeDe fiecare dată când ordinea stabilită a lucrurilor e răsturnată, când nu mai există nici o siguranţă, când tot ceea ce era ocrotit de legile oamenilor sau ale naturii se află la cheremul brutalităţii inconştiente şi crâncene, apar aceleaşi...
Citat de Guy de Maupassant despre țărani, casă, apă, ordine, armată, dreptate, rațiune, încredere, siguranță, legePunctul de vedere pe care îl susţin este acela că etica, în adevaratul ei sens – ştiinţa acţiunii bune –, are ca obiect stabilirea modului în care şi a motivului din care anumite moduri de a acţiona sunt periculoase, iar altele benefice. Aceste...
Citat de Herbert Spencer despre lege, consecințe, fericire, acțiune, nefericire, întrebare, necesitate, probleme, sens, științăÎn educaţie totul depinde de faptul de a stabili pretutindeni principii exacte, făcându-i pe copii să le înţeleagă şi să le primească cu plăcere. Ei trebuie să înveţe a pune în locul dispreţului, urii, oroarea de ceea ce-i revoltător şi absurd; a...
Citat de Immanuel Kant despre ură, respect, emoții, demnitate, principiu, absurd, educație, sentimente, valoare, plăcereLogicienii şi juriştii spun că dreptul ar fi ceea ce legile dintr-un anumit loc şi o anumită epocă au susţinut şi susţin că este... Dar problema de a şti dacă ceea ce ele prevăd este just şi ceea ce este just sau injust le va rămâne obscură, dacă...
Citat de Immanuel Kant despre lege, judecată, defecte, creier, rațiune, probleme, puritate, știință, simplitate, căutare
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














